BotEugen`s Blog
boteugen.wordpress.com

E.M.Cioran – Exerciţii de admiraţie: Benjamin Fondane.


Faţa cea mai brăzdată, cea mai suptă din câte s-ar putea imagina, o faţă cu riduri milenare dar deloc împietrite, căci le însufleţea zbuciumul cel mai contagios şi mai exploziv. Nu mă mai săturam să le privesc. Niciodată până atunci nu văzusem asemenea potrivire între aparenţă şi rostire, între fizionomie şi cuvânt. Nu pot să mă gândesc la vreo vorbă a lui Fondane(B.Fundoianu, după pseudonimul său literar românesc), oricât de neînsemnată, fără să simt imediat prezenţa imperioasă a trăsăturilor lui.

Mergeam adesea să-l văd(l-am cunoscut pe vremea Ocupaţiei), cu gândul, de fiecare dată, să nu rămân decât un ceas, însă îmi petreceam la el întreaga după-amiază, din vina mea, bineînţeles, dar şi dintr-a lui: îi plăcea enorm să vorbească, iar eu nu aveam curajul- dorinţa, nici atât-să întrerup un monolog ce mă lăsa vlăguit şi fermecat. Totuşi, la prima noastră întâlnire, când l-am vizitat cu intenţia să-i pun câteva întrebări în legătură cu Şestov, cel cuprins de logoree am fost eu. Din dorinţa de a epata, probabil, nu i-am pus nici o întrebare, preferând să-i expun motivele slăbiciunii mele pentru filozoful rus, al cărui discipol, mai mult inspirat decât fidel, era el însuşi. Poate nu-i de prisos să amintesc aici că între cele două războaie Şestov era foarte cunoscut în România, unde cărţile lui se citeau cu mai multă pasiune decât oriunde.
Fondane nu fusese implicat în acest fenomen şi a fost extrem de surprins să afle că, în ţara din care venea, noi urmaserăm acelaşi drum ca şi el… Nu era oare, în asta, ceva tulburător şi mai presus de o coincidenţă?
Numeroşi cititori ai cărţii sale despre Baudelaire au fost impresionaţi de capitolul despre plictiseală. Cât despre mine, întotdeauna am făcut o legătură între predilecţia lui pe această temă şi rădăcinile sale moldave. Paradis al neurasteniei, Moldova e o provincie de un farmec trist, de-a dreptul insuportabil. La Iaşi, capitala ei, am petrecut în 1936 două săptămâni: în lipsa alcoolului, aş fi murit de urât, un urât ce se topea pe picioare. Fondane cita adesea versuri din Bacovia, poetul plictisului moldav, plictis mai puţin rafinat dar mult mai coroziv decât spleen-ul. Pentru mine rămâne o enigmă faptul că atâţia oameni izbutesc să nu piară din cauza lui. Experienţa „abisului” are, precum se vede, izvoare îndepărtate.

Ca şi lui Şestov, îi plăcea să plece de la un citat, simplu pretext, la care nu înceta să facă referiri şi din care trăgea concluzii neaşteptate. Expunerile lui, în ciuda subtilităţii, aveau tot timpul un farmec greu de definit;
subtil era, desigur, ba chiar abuza de subtilitate, viciul lui învederat. Nu ştia, în general, să se oprească- avea geniul variaţiunii- şi ascultându-l ai fi spus că „punctul” îl îngrozeşte. E un lucru ce sare în ochi în improvizaţiile ca şi cărţile sale, în „Baudelaire” mai ales. Îmi spusese, în mai multe rânduri, că ar tebui să suprime de aici un număr important de pagini şi e de neînţeles că n-a făcut-o, când se ştie că trăia cu cvasicertitudinea unei nenorociri iminente. Se socotea ameninţat, şi chiar era, dar e de presupus că lăuntric se resemnase cu condiţia de victimă, căci, fără această misterioasă complicitate cu Ineluctabilul şi fără o anume fascinaţie a tragediei, nu s-ar putea explica de ce a refuzat orice măsură de precauţie, cea mai elementară fiind aceea de a-şi schimba domiciliul. (Se pare că a fost denunţat de portarul imobilului în care locuia).
Ciudată „nepăsare” din partea unui om care numai naiv nu era şi ale cărui judecăţi de ordin psihologic sau politic dovedeau o clarviziune excepţională. Îmi amintesc cu precizie cum, în timpul uneia din primele mele vizite, după ce a enumerat tarele abisale ale lui Hitler, mi-a descris cu intuiţie vizionară prăbuşirea Germaniei- şi cu asemenea detalii, încât am crezut că asist la un delir.
Era doar un proces verbal anticipat.

În materie de literatură, nu-i împărtăşeam toate gusturile. Îmi recomandase insistent un volum al lui Victor Hugo, „Shakespeare”, carte aproape ilizibilă şi care mă duce cu gândul la o formulă folosită recent de un critic american pentru a califica stilul lucrării „Tropice triste”: the aristocracy of bombast- aristocraţia emfazei. Expresia este frapantă, chiar dacă este nedreaptă în cazul respectiv.
Înţelegeam mai bine preferinţa lui pentru Nietzsche, la care iubea formulele eliptice, incomparabil mai dense decât la Novalis, faţă de care avea anumite rezerve. De fapt, îl interesa nu atât ce spune un autor, cât ceea ce ar fi putut să spună, ceea ce „ascunde”, însuşindu-şi astfel metoda lui Şestov, adică „peregrinarea prin suflete”, mai curând decât prin doctrine. Sensibil ca nimeni altul la cazurile extreme, la tainele fascinante ale anumitor inimi, mi-a vorbit odată despre un rus alb, care timp de optsprezece ani suferise în tăcere, crezându-se înşelat de soţie. După atâţia ani de chin mut, într-o bună zi, nemaiputând răbda, a avut cu ea o discuţie în urma căreia, convins că toate bănuielile lui fuseseră fără temei, incapabil să suporte ideea că se chinuise degeaba atâta amar de vreme, a trecut în camera alăturată şi şi-a zburat creierii.

Altă dată, evocând anii petrecuţi la Bucureşti, mi-a dat să citesc un articol abject scris împotriva lui Tudor Arghezi, poet mare dar şi mai mare pamfletar, aflat pe atunci în puşcărie din motive politice(era curând după războiul din 1914). Fondane, foarte tânăr, l-a căutat ca să-i ia nu ştiu ce interviu. Drept răsplată, Argezi şi-a permis să-i facă un portret caricatural, cu un conţinut atât de josnic, încât niciodată n-am putut înţelege cum de-a putut Fondane să mi-l arate. Avea, uneori, asemenea detaşări…
Era de obicei tolerant, dar înceta să mai fie cu cei care credeau că „au găsit”, într-un cuvânt cu cei care se converteau – nu importă la ce. Îl preţuia mult pe Boris de Schloezer şi a trăit o mare decepţie aflând că magistralul traducător al lui Şestov a putut „să treacă” la catolicism.
Nu-şi revenea din şoc, asimila evenimentul cu o trădare. „A căuta” era pentru el mai mult decât o nevoie sau o obsesie, a căuta, neîncetat, era o fatalitate, fatalitatea lui, perceptibilă până şi în felul de-a aricula cuvintele, mai ales când se înfierbânta sau oscila între ironie şi sufocare. N-am să-mi iert niciodată că nu mi-am notat spusele lui, truvaiurile, salturile unei gândiri deschise spre toate orizonturile, luptând permanent cu tirania şi mediocritatea evidenţelor, gândire însetată de propriile ei contradicţii şi parcă îngrozită că ar putea „izbândi”.

Îl revăd răsucind ţigară după ţigară. Nimic nu se compară cu plăcerea de-a aprinde o ţigară pe nemâncate, spunea mereu. Plăcerea asta şi-o oferea mereu în ciuda unui ulcer la stomac, de care-şi propunea să se ocupe mai târziu, într-un viitor asupra căruia nu-şi făcea iluzii…
Soţia celui mai vechi prieten al său îmi spunea pe atunci că nu se poate ataşa de el din cauza a ceea ce se numea „aerul lui atât de nesănătos”. Nu purta pe chip, ce-i drept, însemnele prosperităţii; doar că la el totul era dincolo de sănătate şi boală, ca şi cum acestea ar fi fost etape depăşite. Semăna de aceea cu un ascet, un ascet de o vivacitate prodigioasă şi plin de o vervă ce te făcea să uiţi- atunci când vorbea- cât este de fragil şi vulnerabil.
Când tăcea însă, el, omul care, trecând peste orice, îşi domina destinul, avea un aer jalnic şi, în anumite momente, „pierdut.”
Poetul englez David Gascogne(care avea să aibă şi el, în alte circumstanţe, o soartă tragică) mi-a povestit că timp de o lună a fost obsedat de imaginea lui Fondane, întâlnit din întâmplare pe Bulevardul Saint-Michel, în ziua morţii lui Şestov. Veţi înţelege lesne de ce, după treizeci şi trei de ani, o fiinţă atât de ataşantă e cât se poate de vie în mintea mea şi de ce nu trec niciodată prin faţa casei de pe strada Rolin nr.6 fără o strângere de inimă.

* Traducere de Florin Sicoe.

Anunțuri

Niciun răspuns to “E.M.Cioran – Exerciţii de admiraţie: Benjamin Fondane.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: