Nichita Stănescu – La piciorul răsfăţat

Blană jupuită dintr-o vânătoare
pentru pasul tău aerian,
în decorativ ce doare
eu ţi-am fost doamnă mai an.

Tu aveai un soţ subţire
lung ca frînghia întinsă
de din care o oştire
peste plai căzuse ninsă.

Tu aveai un ochi mult verde
şi-o tăcere, ce tăcere…
Se adună şi se pierde
cifra mea cea mai muiere.

* În dulcele stil clasic; Editura Eminescu; Bucureşti; 1970.