BotEugen`s Blog
boteugen.wordpress.com

Takashi Arima – O scurtă Odisee


Muză, mai povesteşte-mi despre bărbatul mult iscusit care, după ce-a dărâmat zidurile sfinte ale Troiei, a rătăcit vreme îndelungată prin cetăţile multor neamuri şi le-a iscodit obiceiurile.

Cântul I din Odiseea
Purtând T-shirt şi ochelari de soare
Iată-l pe Ulise al meu
Traversând Atena tuşind ca un astmatic
Pe străzile sale pline de fum şi de ambuteiaje
Oh, Musha, roagă-te
Pentru băieţandrul dintr-o îndepărtată ţară din Asia
pe care paşii l-au adus până aici
Pe spatele maioului său alb un citat din Homer
Iată-l pe Ulise al meu
Pe drumurile bătătorite-ale Greciei
Traversându-i crestele se minunează de surpatele sale ruine
Oh, Musha, povesteşte-mi pe îndelete eternul reînceput al acestor bătălii
Prefăcându-se a cânta din acea harfă desenată ce o poartă sub braţ
Iată-l pe Ulise al meu
Desfăcându-şi velele pe o mare egeeană straşnic de poluată
îndepărtându-se de coastele ce foiesc de turişti şi de mizerii
Oh, Musha, de-ar auzi ei
groaznica mânie a lui Poseidon, Zeul Mărilor
Cu T-shirt-ul său de talie mică, udat de sudoare
Iată-l pe Ulise al meu
Rătăcind prin văgăunele insulelor modernizate urmărind iluzia
Zburătoare a fluturelui Apolon acum pe cale de dispariţie
Oh, Musha, cântă-mi legenda
Ce tocmai se aşează
Pe buzele lipsite de viaţă ale lui Homer

* Umbra lui Ulise; Editura Mesagerul; Cluj-Napoca; 1997

* Traducere, prefaţă şi note de Ion Cristofor

niciun răspuns to “Takashi Arima – O scurtă Odisee”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: